miercuri, 20 mai 2009

OC 2009 – finala.

A trecut și asta. S-a dus și prezentarea, am făcut-o de oaie :))

Dar nu s-a dus aiurea-n tramvai, ci s-a dus cu o învățătură zdravănă. De fapt două. O dată – ascultă-mi instinctul. A doua – cât de fain e să îți inspire cineva încredere când nu mai ai chef decât să te așezi acolo unde ești și să zici „nu mai vreau”.

Eram pe scenă, rememoram în gând ce ar fi trebuit să zic, picioarele tăiate de scuzele Alinei și de slide-urile care curgeau când înainte când înapoi.

Și-mi vine rându la „bla bla bla”. Printre altele…dacă mă întrebi acum ce am zis, habar n-am. Sincer. Nu știu în ce ordine au avenit ideile, nu-mi mai amintesc mai deloc de câte ori m-am bâlbâit sau mai știu ce. Totul e în mintea mea ca o amintire fadă dintr-un vis (oarecum) urât.

Ce mă face să scriu acest articol e ce am învățat din timpul prezentării: cum să acorzi încredere oamenilor. Mă uitat la cei din sală (feedback slăbuț, asta e, vina noastră. Mulțumim Adinei, Mădălinei, Oanei și lui Andrei pentru încurajări!). În schimb persoanele din primul rând se uitau la tine, zâmbeau, te îndemnau să continui. Dragoș Dehelean, Dumitru Borțun, Mona Nicolici, sunt doar câteva fețe care îmi vin acum în minte și care mă stimulau să spun tot ce aveam de zis în pofida timpului care se scurgea alarmant. În timp ce colega Monica îmi tot arăta spre ceas „băi, nu mai ai timp!!”, parcă tot eram îndemnat să spun și să explic și să continui cu prezentarea.

Am galopat prin tacticile campaniei, nu am zis nici 20% din ce aveam de zis. Dar sper că a fost bine. Dacă nu, atunci măcar cel puțin o persoană din cei prezenți în sală să fi avut încredere în noi, în munca noastră.

Acestea fiind zise, PRaxis se retrage.

duminică, 17 mai 2009

Zâmbim..

Inventar întocmit astăzi, 17 mai, ora 13:15.
Andrei - este, Simona - in trafic dar ajunge, Liviu - lângă Simona, Monica - mai rezistă, Alina - o ia razna. În urma inventarului, componenta umană este în bună stare de funcționare.
Power point - predat, ore de somn - o axa ce duce de la 0 la minus infinit, cafea - la bord, laptopurile - incinse, sala de lectura - nu ne mai suporta, clientul - zambeste si e multumit... Cred ca ar fi momentul sa zambim si noi..

Stresul proiectelor dăunează grav zâmbetului..așa că echipa PRaxis zâmbește și merge mai departe..

Vă invităm marți să vedeți rezultatul.

Inventar întocmit de Bădură Alina.

joi, 30 aprilie 2009

PRaxis..la treabă

Și uite că astăzi am primit și brieful pentru campania finală.

Client: Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Campania - să îi determine pe angajatorii români să angajeze persoane dezavantajate social ( tineri absolvenți, persoane cu dizabilități, șomeri cu vârsta peste 45 de ani ). Pentru aceasta, campania urmărește să crească notorietatea facilităților oferite de serviciul public de ocupare a forței de muncă pentru companiile care angajează astfel de publicuri. Persoanele noastre de contact - Adina și Oana, două persoane deosebite. Echipa PRaxis - pregătită de treabă..

Dar până la treabă, urăm tuturor concurenților și cititorilor un week-end plăcut, indiferent dacă se află pe malul mării, pe crestele munților, acasă sau la muncă..

sâmbătă, 25 aprilie 2009

În final…

Aceastea fiind zise, sperăm că v-a plăcut blogul și echipa.

Dacă nu v-au plăcut ar fi bine să vă placă pentru că noi nu plecăm nicăieri. :D

PRaxis merge în finale!

P.S.: Mai multe detalii despre preselectie aici!

PRaxis la treabă

Am fost, am prezentat, am plecat, rămâne să vedem dacă ce am bâlbâit noi pi colea fu bini.

N-am mai avut timp ieri nici să respirăm, n-am mai făcut afiș pentru că s-au ocupat Simona și Liviu (uhu), broșura a rămas la stadiul de schiță.

Dar prezentarea a mers trăznet cu toate încurcăturile, fiecare ne-am completat reciproc. Juriul a părut încântat de ceea ce am muncit.

Dacă ne oprim aici nu o vom face cu regrete. De ce? Pentru că nu are rost. Rămânem cu mulțumirea că ne-am dus sarcina până la capăt!

:)

Seara târziu și dimineața devreme..

E ora 4:20 și încă încerc să-mi dau seama dacă e foarte târziu sau foarte devreme..Astăzi e ziua cea mare.. La 11:00 fix vom fi în fața juriului..si chiar dacă nu o sa fim dormiți deloc sigur vom fi toți binedispuși și plini de viață..

Am cam terminat treaba de echipă, și acum fiecare e pe la casa lui.. unii dorm, unii retușează afișele..iar eu, cică ar trebui sa scot cateva dialoguri pentru spotul radio. Dar shhh! să nu spuneți colegilor mei că în loc de idei creative, Alina lor scrie pe blog.. E secretul nostru..

Nu știu cum se întâmplă că de fiecare dată când ne propunem să nu lucrăm în ultima noapte exact pe dos se întâmplă. Cred că e o trăsătură tipică studenților pentru că am exact același sentiment ca și în sesiune.

Hey, tocmai se trezește eul creator și bate la ușa.. Cred că o să-l las să intre că pentru el e dimineața devreme.. Mă întorc la spotul radio pentru că am impresia că se trezește și rămășița de inspirație.

Mai revenim mâine..

vineri, 24 aprilie 2009

Teoretic, stă. PRaxis, merge.

Între două gogoși în Photoshop și un retuș în Publisher, trag aer adânc în piept, îmi întind spatele și consider că ar fi cazul să iau o pauză. Mai beau puțin din cafea, deschid Writeru’ și mă apuc să scriu.

Termin post-ul pe „Câteva minute cu B” și stau puțin să reflectez. Îl mai citesc o dată. Îmi place cum a ieșit.

Revin pe Terra.

Acum că am ultimul element al sloganului pentru campania noastră, „SporT la treabă”, mă apuc de afiș. O să-l postez imediat ce îl termin, la fel și broșura, care sper să vă încânte.

Muncim fiecare la foc automat. Dacă până acum am lucrat la campanie în funcție de cum era orarul fiecăruia, ei bine, roata s-a întors. Acum facem orarul în funcție de campanie. Până diseara totul va fi gata, vom trece prin cel puțin două repetiții generale, ne pregătim setul de întrebări posibile, stabilim mesajele și apoi fiecare la casa lui.

Revin!